Specialiştii Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi vor să realizeze chipamente de protecţie sanitară cu ajutorul imprimantelor 3D. În momentul de faţă se aşteaptă avizarea acestor echipamente din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România şi se fac demersuri pentru încheierea unor parteneriate cu firme ce doresc să doneze materialele necesare pentru obţinerea vizierelor şi măştilor de protecţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor din cadrul Facultăţii de Inginerie a fabricat deja, prin imprimare 3D, câteva modele de echipamente de protecţie.

Viziera este formată dintr-o diademă imprimată 3D şi un cover transparent din folie de polietilenă şi a fost concepută de ing. Iulian Manole.

Se imprimă câte una pe oră şi poate fi personalizată după faţa omului.

Masca este mai dură, dintr-un poliacid lactic antibacterian cu proprietăţi biologice, se poate spăla şi refolosi, iar în zona capacului permite impregnarea cu diverse substanţe medicale. Practic, într-o lună, la cele trei imprimante de care dispune acum HUB-ul 3D Printing al Centrului, se pot fabrica 800 de astfel de echipamente. „Suntem în faza în care cerem acordul medical al autorităţilor şi apoi se poate trece la producţie în regim de urgenţă. Ne-am adresat Consiliului Judeţului Galaţi pentru susţinere financiară în cazul în care există cereri şi vom avea nevoie de materie primă. Aceste echipamente sunt destinate cu precădere celor care luptă în linia I, adică medici şi asistente", a explicat prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, membru al CE PP.

Avantajul procedeului de imprimare 3D este că oamenii ar beneficia de aceste echipamente imediat şi nu ar mai trebui să aştepte pachetele de la furnizorii externi.

„În ceea ce priveşte ventilatoarele necesare spitalelor la intubarea pacienţilor, aici lucrurile sunt mai complexe. Am proiectat partea mecanică a dispozitivelor şi am luat legătura cu cei de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică pentru partea electronică, dar nu putem replica ceea ce se numeşte burduful, adică plămânul artificial al acestui dispozitiv. El poate fi achiziţionat, dar termenul de livrare e undeva la patru săptămâni. Ce putem face, însă, inclusiv prin imprimare 3D ar fi reconstituirea unor piese care s-au deteriorat de la astfel de echipamente existente, dacă autorităţile ne vor cere acest lucru”, a precizat prof. dr. ing. Cătălin Fetecău.

Momentan se aşteaptă avizarea echipamentelor de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România. Recent, specialiştii de la Universitatea Dunărea de Jos au anunţat şi posibilitatea realizării în laboratoarele instituţiei de dezinfectant pentru mâini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.