Reprezentanţii PMP solicită amânarea marşului „Bucharest Pride” care va avea loc pe 14 august şi îşi exprimă revota că Primăria Capitalei a decis să ajungă la o înţelegere cu Asociaţia ACCEPT pentru organizarea evenimentului. PMP argumentează că „o asemenea manifestare să tulbure comunitatea creştină, majoritară în România”, într-o perioadă de post. Şi AUR a solicitat PMB să revină asupra hotărârii de a permite desfăşurarea marşului LGBTIQ+ pe Calea Victoriei, în data de 14 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti a aprobat desfăşurarea de către Asociaţia ACCEPT a marşului «Bucharest Pride» 2021 pe Calea Victoriei, în data de 14 august. Consecvent valorilor sale conservatoare şi creştin-democrate, Partidul Mişcarea Populară (PMP) solicită autorităţilor locale amânarea şi reprogramarea acestui eveniment. Este dreptul inalienabil al oricui să manifesteze în conformitate cu credinţele sale religioase, cu orientarile sale sexuale, dar este inacceptabil ca într-o zi de post pentru toţi creştinii, fie ei catolici sau ortodocşi (Prohodirea Maicii Domnului), o asemenea manifestare să tulbure comunitatea creştină, majoritară în România”, arată o postare de miercuri pe pagina de Facebook a PMP.

Conform sursei citate, PMP nu cere interzicerea marşului, ci mutarea lui într-o altă zi mult mai potrivită.

„Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii. Este, evident, o provocare ca în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători din an, când femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci, ca astfel de manifestaţie să aibă loc. Solicităm imperativ NU interzicerea acestui marş, ci amânarea acestuia într-o data mult mai potrivită”, mai indică postarea pe reţeaua de socializare.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a cerut, marţi, Primăriei Municipiului Bucureşti să revină asupra deciziei de a permite desfăşurarea marşului LGBTIQ+ pe Calea Victoriei, în data de 14 august, şi să se asigure că această manifestaţie va fi organizată strict în condiţiile legii, fără a sfida societatea românească şi valorile culturale şi spirituale ale cetăţenilor României. Potrivit sursei citate, seara zilei de sâmbătă, 14 august, reprezintă un alt reper cardinal pentru societatea românească – începutul liturgic al praznicului Adormirii Maicii Domnului.

AUR menţionează că la marşul Pride vor participa adolescenţi şi copii, ceea ce contravine legilor din România.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti a aprobat luni organizarea de către Asociaţia ACCEPT a marşului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.