Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a suplimentat, sâmbătă după-amiază, stocul de ser anti-COVID pentru Maratonul de vaccinare de la Bucureşti, medicii implicaţi în eveniment anunţând că toţi cei care doresc să se imunizeze sunt aşteptaţi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. Organzatorii anunţă că nu au fost înregistrate efecte adverse severe, iar zece medici anestezişti asigură asistenţa în caz de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Profesorul doctor Viorel Jinga, rectorul Universităţii Medicină şi Farmacie şi Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, a anunţat, sâmbătă seară, că nu au fost înregistrate ”efecte adverse deosebite” în cadrul Maratonului de vaccinare, iar zece medici de terapie intensivă ”asigură sănătatea” în situaţia în care apar efecte adverse post-imunizare. 
 
Conferenţiarul Mihai Craiu, care coordonează unul dintre centrele de vaccinare din cadrul Maratonului de vaccinare din Bucureşti, a afirmat că ”o proporţie semnificativă din cei vaccinaţi sunt seniori”.
 
”Pot asigura pe toţi doritorii că avem suficiente doze, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti ne-a trimis astăzi după prânz, încă o tranşă suplimentară, aşa că avem doze pentru toată lumea care doreşte, care este clinic sănătoasă, deci fără febră în momentul ăsta şi care vine cu orice document legal valabil”, a transmis medicul Mihai Craiu. 
 
 Profesorul Cătălina Poiană, preşedinte al Colegiului Medicilor din Capitală,  a afirmat, la rândul său, că ”maratonul vaccinării a însemnat un efort uriaş de resursă umană”. 
 
”Nu ştiu ce anume mă bucură mai mult, ne mare de pers care au ales să se vaccineze în aceste două zile sa solidaritatea de care corpul medical a dat dovadă în aceste două zile”, a declarat Cătălina Poiană. 
 
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, voluntar în cadrul maratonului, a arătat că vaccinarea este o soluţie la o problemă ”eminamente sanitară”, iar medicii nu ies în stradă cu steaguri să îşi strige părerea. 
 
”Adevărul este că foarte puţini oameni au dat cu adevărat o şansă, România are o reputaţie proastă, are un corp medical controversat, are o infrastructură divizată. La acest moment în schimb după un an de pandemie, cred din adâncul sufletului meu că putem să facem o diferenţă altfel decât în trecut. Noi nu vindem cireşe la tarabă, promovăm un stil de sănătate care are în spate o formă de înţelegere a acestui calvar prin care am trecut. (...) Nu am întâlnit nici măcar un om vesel că s-a vaccinat astăzi. Adevărul este că pe noi, ca medici, nu ne surprinde că oamenii sunt trişti după ce s-au vaccinat, pentru că este o cădere înapoi în realitate şi realitatea este că de-abia acum înainte oamenii pot să înceapă să-şi plângă trauma suferită în ultimul an pentru că acum încep să se simtă în siguranţă. (...) Fiecare dintre oamenii care astăzi s-au vaccinat, dintre noi, care suntem deja vaccinaţi, punem umărul la viaţă. Toate dovezile pe care le avem arată că oamenii care sau vaccinat nu se află la niciun risc să moară de COVID, lucru pe care nu-l putem spune de cei care trec prin boală. Drept urmare astăzi, cu mâna pe inimă vă spun. Sunt nişte mii de oameni care nu vor muri de COVID. Şi acesta este un gând care trebuie să ne ducă mai departe, pentru că sunt peste 27.000 de români care nu au văzut ziua de astăzi şi care au murit de COVID”, a declarat Gabriel Diaconu. 
 
În cadrul Maratonului de vaccinare de la Bucureşti au fost vaccinaţi inclusiv cetăţeni străini care lucrează în România, dar şi nevăzători, bolnavi cu afecţiuni psihice şi cu alte afecţiuni medicale, oameni de la 17 la peste 80 de ani, au precizat cei implicaţi în organizarea evenimentului.
 
Anterior, premierul Florin Cîţu a anunţat că, în primele 24 de ore ale Maratonului, au fost vaccinate 7.165 persoane. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.