Două dintre persoanele care au suferit arsuri vineri, în urma incendiului de la o hală din Popeşti Leordeni şi care au fost internate la Spitalul Bagdasar-Arseni vor fi trimise pentru tratament în Germania. Pentru alte două victime, aflate la Spitalul Floreasca, nu a fost făcută cerere de transfer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În acest moment, există solicitare de transfer în străinătate pentru cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni. Conform atribuţiilor, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a căutat şi identificat locuri pentru transfer într-o clinică din Germania. Sunt in derulare demersurile pentru efectuarea transferului medical, sub coordonare DSU - MAI”, precizează autorităţile.

Până în prezent, echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a solicitat transfer conform procedurilor şi legislaţiei în vigoare.

Un incendiu şi o explozie s-au produs, vineri, la un utilaj, într-o hală de reciclare din Popeşti-Leordeni. Şase persoane au suferit arsuri, cinci dintre acestea fiind intubate, iar alte cinci au probleme respiratorii după ce au fost expuse la fum. Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat încă de atunci că victimele cu arsuri sunt în stare gravă şi ar putea fi transferate în străinătate.

”Sunt arşi pe suprafaţă importantă a corpului, sunt arşi şi la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul şi mai rezervat. Au ajuns la Spitalul Bagdasar şi la Spitalul Floreasca”, a declarat, vineri seară, Raed Arafat, la Digi 24, referindu-se la răniţii din explozia şi incendiul de la centrul de reciclare din Popeşti-Leordeni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.