Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a afirmat, vineri seară, că situaţia din spitale este ”destul de dramatică”, întrucât nu mai sunt locuri de ATI şi, în general pacienţii au forme mai grave şi uni ajung prea târziu la spital. Timişoara a depăşit 6 cazuri la mia de locuitori, iar primarul Fritz afirmă că a declarat încă din prima zi de la preluarea mandatului că instituirea carantinei nu trebuie să fie un tabu. ”Fără să ne asumăm decizii şi mai grele se pare că doar prelungim agonia la nesfârşit”, consideră Dominic Fritz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”E o situaţie destul de dramatică pentru că efectiv nu mai sunt paturi în ATI, din ce în ce mai mulţi cei din paturile non-ATI au forme mai grave de boli, de mai multe ori merg prea târziu la spital sau sună la medicul de familie prea târziu când boala este într-un stadiu mai avansat”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Dominic Fritz. 
 
Acesta a precizat că Timişoara a depăşit incidenţa de 6 la mie. 
 
Întrebat dacă se fereşte de ideea unei carantine, Fritz a explicat: ”Eu nu mă feresc deloc, eu am zis chiar în prima zi când am devenit primar că nu trebuie să fie un tabu o carantină”. 
 
De asemenea, primarul municipiului Timişoara crede că sunt necesare restricţii mult mai stricte pentru câteva săptămâni. 
 
”Pentru toate afacerile ar fi mai bine să se ia măsuri mult mai stricte pentru 2-3 săptămâni. (...) Fără să ne asumăm decizii şi mai grele se pare că doar prelungim aggonia la nesfârşit, nu reuşim să reducem cazurile ca să degrevăm spitalele şi afectăm şi economia”, a mai declarat Dominic Fritz. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.