Un bărbat care fusese reţinut pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe a evadat duminică seara din sediul unui post de poliţie, după ce a sărit pe geam. Poliţiştii au instituit filtre în judeţ şi în judeţele învecinate pentru prinderea acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, duminică seara,  poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Şimnicu de Sus au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 57 de ani, din Şimnicu de Sus, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

“În timpul activităţilor de cercetare, cel în cauză a părăsit sediul poliţiei,  prin escaladarea ferestrei de la parterul clădirii,  îndreptându-se într-o direcţie necunoscută.În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.

Totodată, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice de căutare a  bărbatului în cauză, fiind mobilizate efective de poliţie de la toate structurile”, a transmis IPJ Dolj.

Sursa citată menţionează că au fost instituite filtre rutiere, atât în judeţ, cât şi în judeţele învecinate, pentru prinderea bărbatului respectiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.