Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia, marţi, asupra unei noi tentative de fraudă care se derulează prin WhatsApp. Un mesaj, e obicei redirecţionat, anunţă o donaţie de 1,9 milioane de euro, însă, în avans, utilizatorul ar trebui să achite o sumă de bani. Fraude anterioare derulate similar au dus la prejudicii de sute de mii de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele zile, utilizatori din România au notificat Directoratul cu privire la mesaje nesolicitate primite pe WhatsApp, de obicei redistribuite, în care erau anunţaţi despre faptul că urmează să primească o donaţie de aproximativ 1,9 mil. de euro. Desigur, totul este o tentativă destul de clară de a păcăli utilizatorul, o reintepretare oferită celebrei ţepe care datează de la începutul internetului - scrisoarea sosită de la un prinţ nigerian, care oferea un scenariu similar”, a transmis, marţi, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.  

Sursa citată precizează că, deşi are un grad de complexitate destul de redus, metoda încă este eficientă în unele cazuri şi atrage în plasă utilizatori creduli.  

”În 2019, CNBC anunţa că o astfel de metodă încă genera câştiguri anuale de peste 700.000 de dolari! Aceste tentative de fraudă se bazează pe câştigarea încrederii potenţialei victime, căreia i se cere o sumă de bani în avans, pentru că ar urma să primească în schimb o adevărată avere. Ulterior, evident banii promişi nu ajung la victimă”, mai arată specialiştii.  

Aceştia cer utilizatorilor să evite interacţiunea în cazul acestui tip de mesaje.  

”Evitaţi interacţiunea în cazul unor astfel de mesaje nesolicitate şi în niciun caz nu oferiţi celor care vă scriu bani, ori date personale, date de autentificare sau date de card”, a mai transmis Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.