Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, la Digi24, că situaţia din sistemul medical putea fi evitată dacă notele Serviciului Român de Informaţii ar fi fost luate în seamă de autorităţile care le-au primit, precizând că primeşte în fiecare zi informări despre disfuncţionalităţile şi corupţia din sistemul de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Primim tot timpul, în fiecare zi, cel puţin două-trei informări legate de administraţie, de ce se întâmplă disfuncţional în sistem, de corupţia din sistem. De fiecare dată, însă, aceste note (...) au menţiuni la cine a mai fost trimisă nota respectivă pentru că nu e un singur beneficiar al notei, sunt mai mulţi beneficiari", a declarat Vasile Dîncu.

Vicepremierul a spus că situaţia din sistemul medical putea fi evitată dacă notele SRI ar fi fost luate în seamă de autorităţile care le-au primit.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Eu cred că în noua eră ar trebui să ne gândim bine în ce măsură informările ar trebui transformate şi într-un proiect executiv, adică una este să informezi şi alta este să cauţi prin informare să previi anumite fenomene. Cred că trebuie discutată asta. La nivelul CSAT se poate discuta şi apoi şi la nivelul societăţii civile. Cred că este o temă importantă”, a spus vicepremierul.

Dîncu a adăugat că citeşte notele primite de la SRI şi acolo unde este vorba despre disfuncţionalităţi cere o analiză.

”Aceste note sunt de la note externe la lucruri care sunt legate de anumite realităţi care sunt strategice pentru România legate de interesele României, la note cu privire la disfuncţionalităţi din administraţie. (...) Toate notele respective, eu le apostilez cu faptul că le-am vazut. Mi se pare un gest de onestitate. (...) Fiecare din aceste note care cuprinde semnale despre disfuncţionalităţi, eu îmi notez lucrurile şi discut cu departamentul care se ocupă de zona respectivă şi cer să mi se facă o analiză”, a precizat Dîncu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.