Rezultatele finale ale examenului de definitivat indică o creştere cu 3,87% a numărului de candidaţi promovaţi după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, au promovat 69,24% dintre cadrele didactice care au susţinut examenul, iar 45 de candidaţi au obţinut nota maximă. În schimb, au fost 753 de candidaţi cu note sub 5.
Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrate la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate, luni, pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.
”După evaluarea celor 2.355 de contestaţii depuse, încă 392 de candidaţi au obţinut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt) şi implicit definitivarea/dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. În raport cu prima afişare, se constată o creştere cu 3,87% a numărului de candidaţi promovaţi: de la 5.784 de candidaţi (65,36%) la 6.126 de candidaţi (69,24%)”, arată Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte integrantă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 97 de discipline de către 9.169 de candidaţi (96,41% din totalul celor 9.510 candidaţi cu drept de participare) în 42 de centre de examen.
Astfel, au avut dreptul de a susţine proba scrisă doar candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; calificativul ”Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs; cel puţin media 8 - media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Dintre cei 9.169 de candidaţi prezenţi, 311 candidaţi (3,39%) s-au retras, iar 8 candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice în materie de redactare (semne distinctive).
Astfel, din totalul celor 8.848 de candidaţi cu note la proba scrisă, 7.651 de candidaţi s-au situat în intervalul de note 5 - 9.49 (după soluţionarea contestaţiilor). Dintre aceştia, 399 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. Au încheiat proba scrisă cu nota maximă 45 de candidaţi. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 753 de candidaţi.
Procedura de evaluare/reevaluare s-a desfăşurat digitalizat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.