Ministra Educaţiei Ligia Deca a precizat, referitor la tragedia de la Odorheiu Secuiesc, că, reprezentanţii Corpului de control a Ministerului au fost acolo, săptămâna trecută, şi vor elabora un raport care va fi prezentat imediat ce este finalizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Corpul de control al Ministerului Educaţiei a fost prezent la Odorheiu Secuiesc. Misiunea de control s-a desfăşurat săptămâna trecută. Este în elaborare raportul Corpului de control şi vom prezenta o sinteză imediat ce ea va putea fi documentată de colegii din Corpul de control. Toţi cei care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, cum sunt ele prevăzute de legislaţie, trebuie să plătească”, a declarat Ligia Deca, întrebată dacă au mai ajuns eprezentanţii Corpului de control la Odorheiu Secuiesc pentru a verifica ce s-a întâmplat la acel internat

Ministra Educaţiei a reiterat că „se află în derulare şi ancheta Parchetului şi, în acelaşi timp, există analize din partea altor instituţii, de exemplu Inspectoratul de Stat în Construcţii”.

Tribunalul Mureş a respins contestaţia procurorilor şi a menţinut miercuri măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Târgu Mureş în privinţa patronului firmei care executa lucrările de canalizare la internatul a cărui clădire s-a prăbuşit parţial în Odorheiu Secuiesc. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă după moartea unui elev şi rănirea altor trei.

Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături.

Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată.

Cea de-a patra victimă - un băiat - a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.