O singură cursă cu bacul a avut loc, joi dimineaţă, între municipiul Galaţi şi localitatea tulceană I.C.Brătianu, următoarea fiind programată pentru ora 17.00, însă doar pentru pasageri, din cauza sloiurilor de gheaţă care fac dificilă navigaţia.
Navigaţia bacurilor între municipiul Galaţi şi localitatea I.C. Brătianu, din judeţul Tulcea, este afectată din cauza sloiurilor de gheaţă care s-au format pe Dunăre. Astfel, joi dimineaţă, la ora 7.00, s-a efectuat o singură cursă, tur şi retur, între Galaţi şi I.C. Brătianu, iar seara, la ora 17.00, se va mai face o cursă, tot tur şi retur, potrivit dispecerului societăţii Navrom Bac.
Aceste curse cu bacul asigură doar transportul pasagerilor, fără maşini, măsura fiind instituită de conducerea societăţii, având în vedere dificutăţile privind tranzitul pe Dunăre din cauza sloiurilor de gheaţă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cursele regulate cu bacurile care asigură legătura între municipiul Galaţi şi localitatea tulceană, I.C. Brătianu au fost suspendate miercuri, din cauza sloiurilor de gheaţă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.