Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, de ortodocşi şi de catolici, sărbătoarea venind întotdeauna după o perioadă de post, care, în acest an, a durat doar două zile. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au gresit şi ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sfântul Apostol Petru - fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei, s-a născut in Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Hristos îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.

După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvantul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învăţatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars şi lupta împotriva creştinilor.

Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: "Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Din cauza faptului ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi din cauza faptului că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au gresit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.

De Sfinţii Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi. Femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă. În acest fel, morţii nu vor flămânzi şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt. Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce. Oamenii trebuie să meargă la biserică.

În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase, se mai spune în popor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.