Copiii ai căror părinţi suferă de miopie trebuie duşi la oftalmolog de la vârste mici, pentru că boala are o componentă genetică, afirmă Lorena Cioracsim, specialist oftalmolog. Medicul a explicat care sunt semnele care trebuie să atragă atenţia părinţilor că ai lor copii au o problemă de vedere.
Copiii pot suferi de miopie din cauza utilizării excesive a ecranelor gadgeturilor, însă există şi cauze genetice ale miopiei. Statisticile indică faptul că, dacă un părinte este miop, riscul pentru copil de a dezvolta miopie este de aproximativ de 33%, iar dacă ambii părinţi sunt miopi, riscul ca şi copilul să sufere de miopie creşte până la 60%.
”Da, şi componenta genetică este una foarte importantă. Ăsta e motivul pentru care tocmai părinţii care au miopie ar trebui să-şi aducă copiii la control mult mai devreme”, a declarat, joi seară, la Medika Tv, Lorena Cioracsim, specialist oftalmolog.
Ea a explicat şi când trebuie dus un copil la oftalmolog.
”În principiu, pentru orice copil ar trebui făcut un control în primul an de viaţă ca să avem o formă de screening să ştim despre ce vorbim şi, ulterior, în funcţie de cum arată lucrurile la acel moment, medicul oftalmolog ştie să recomande controale mai frecvente sau la distanţe mai mari. Dar, cu atât mai mult la părinţii care sunt cu miopie, ar trebui să fie atenţi încă din primele ani de viaţă ai copilului la lucrul acesta”, a adăugat medicul.
Lorena Cioracsim a menţionat şi care sunt simptomele la care părinţii trebuie să fie atenţi în ceea ce priveşte miopia.
”Copiii acuză faptul că nu mai văd la tablă, au tendinţa să strângă din ochi, au tendinţa să se apropie foarte mult de lucruri ca să le vadă şi astea sunt cele care atrag atenţia, sau unii dintre ei chiar se freacă la ochi ca să încerce să îşi clarifice imaginea. Deci sunt câteva semne care ne dau de înţeles că este o problemă”, a arătat Lorena Cioracsim.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.