Copiii aflaţi sub tratament psihiatric sunt vulnerabili când vine vorba de consumul de substanţe stupefiante, nu puţini dintre aceştia ajungând la spital cu supradoze din medicamentele care le sunt prescrise de către medicul psihiatru. Medicul Viorela Niţescu, şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, afirmă că familia este responsabilă pentru ca aceşti copii să nu aibă la îndemână întregul tratament, ci doar doza zilnică prescrisă de specialist.
”Asistăm la o creştere a ponderii pacienţilor care ajung la noi cu intoxicaţii cu substanţe psihoactive, cu droguri, cu supradoze, care au probleme psihiatrice, pacienţi cunoscuţi cu afecţiuni psihiatrice deja care vin cu această patologie, lucru care era foarte rar. Deja creşte din ce în ce mai mult această pondere. Acum reprezintă cam 30% din totalul copiilor cu intoxicaţiile cu substanţe de abuz, sunt copii aflaţi în evidenţă psihiatrică, în tratament, care fie consumă substanţe interzise, fie vin intoxicaţi cu medicaţia din propriul tratament. Deci aceasta este o schimbare reală la care asistăm în ultimii ani”, a afirmat Viorela Niţescu, vineri seară, la emisiunea Medika Antidrog de la
Medika Tv.
Medicul a explicat că, în urmă cu şapte ani, acest fenomen era prezentat la congrese internaţionale de medicină, fiind constatat în alte state, însă nu şi în România.
Ea a atras atenţia asupra faptului că, în cazul acestor pacienţi, responsabilitatea aparţine întregii familii.
”Intoxicaţia acută, indiferent că este accidentală sau că este voluntară, practic este o boală a familiei, nu numai a copilului respectiv. Şi cum se ajunge, la aceşti copii care sunt în tratament? În primul rând, din cauza familiei care fie nu a înţeles, fie nu ştie că unui asemenea pacient nu trebuie să-i laşi medicaţia la îndemână. Trebuie să îi administrezi medicaţia în calitate de părinte, fără să îi laşi întreaga cutie. Vin, de exemplu, pacienţi care sunt în tratament cu unu-două medicamente şi iau din ambele medicamente toate pastilele pe care le găsesc sau le au la îndemână”, a adăugat Viorela Niţescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.