Pompierii din judeţul Hunedoara intervin, marţi seară, în mai multe zone din judeţ, după ce s-au semnalat copaci căzuţi pe carosabil, scurgeri de aluviuni de pe versanţi şi circulaţie blocată, în urma ploilor torenţiale. Judeţul se află sub avertizare cod portocaliu de vreme instabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Codul portocaliu vizează zona Orăştie - Brad din judeţul Hunedoara.

”În urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate în ultimele ore, pompierii Detaşamentului Orăştie au fost solicitaţi să intervină în următoarele situaţii:  În localitatea Orăştioara de Sus, un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul judeţean DJ 705. Pompierii au acţionat pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos de pe şosea, circulaţia fiind reluată; În localitatea Costeşti au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanţi, pe mai multe porţiuni ale drumului judeţean 705. La faţa locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detaşamentului Orăştie şi Serviciul  Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă  Orăştioara”, a transmis ISU Hunedoara.

Pe ruta Grădiştea de Munte - Costeşti au rămas blocate din cauza aluviunilor, 13 autoturisme în care se aflau 26 de adulţi şi 10 copii. Drumul a fost, în cele din urmă eliberat pe un sens de mers şi toate autoturismele şi-au continuat deplasarea spre Orăştie.

De asemenea, potrivit ISU Hunedoara, pe raza localităţii Grădiştea de Munte, un cablu de curent electric a fost desprins de pe stâlp. Pompierii au asigurat măsurile de siguranţă, fiind solicitată o echipă tehnică a furnizorului de electricitate.

”Ca urmare a precipitaţiilor abundente, în localitatea Baia de Criş, pompierii din cadrul Secţiei Brad au intervenit până la această oră pentru evacuarea apei dintr-o curte şi o pivniţă. De asemenea, pe DN 76, la intrare în localitatea Ţebea, doi copaci au căzut pe carosabil. Echipajele operative acţionează pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos”, a mai precizat ISU Hunedoara.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.