Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare privind combaterea infecţiei cu SARS-CoV-2, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că tinerii cu vârste sub 18 ani şi persoanele cu boli cronice grave şi în stadii terminale nu vor fi imunizaţi, întrucât nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă efectuate de companiile care dezvoltă un vaccin care să combată infecţia provocată de noul coronavirus. Acesta susţine că, dacă populaţia va accepta vaccinul, cel mai probabil după jumătatea anului viitor s-ar putea discuta despre imunizare colectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În momentul de faţă, în studii, este o singură companie care a inclus, de pildă, persoane între 12 şi 18 ani în studii, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer un pacient cu un cancer în fază avansată, un cancer necontrolat terapeutic sau în fază realmente necontrolată şi de finalizare. Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.
 
Medicul a precizat că în momentul actual "nu e neapărat o contraindicaţie faptul că cineva a trecut sau nu prin infecţia cu SARS-CoV-2”, însă, atunci când o persoană a trecut prin boala provocată de noul coronavirus şi organismul său a produs anticorpi, s-ar putea amâna vaccinarea, dar aceasta nu este contraindicată la acest moment. 
 
Întrebat despre conduita după vaccinare a celor care primesc serul, medicul a explicat că măsurile trebuie respectate până la momentul imunizării colective.
 
"Categoric da, este important să respectăm pe mai departe măsurile de prevenţie, însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor-uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă”, a arătat Valeriu Gheorghiţă. 
 
El a mai arătat că după jumătatea anului viitor s-ar putea ajunge la acest procent de imunizare "cu condiţia să avem un nivel de acceptare din partea populaţiei”.
 
El a afirmat că "foarte probabil că imunitatea post-vaccinală va fi mult mai mare decât imunitatea după boală”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.