Zece soldaţi români, morţi în Primul Război Mondial, şi găsiţi anul trecut într-o groapă comună în curtea unei biserici din Adamclisi, vor fi reînhumaţi la sfârşitul acestei săptămâni într-o criptă în incinta lăcaşului de cult, slujba urmând să fie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, sâmbătă, 15 octombrie, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va sfinţi pictura şi clopotniţa bisericii "Sf. Gheorghe” din Adamclisi, iar apoi va oficia Sfânta Liturghie.

După ceremonia religioasă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba reînhumării a zece soldaţi români din Primul Război Mondial, care erau îngropaţi într-o groapă comună în curtea bisericii. Ei au fost descoperiţi toamna trecută, când s-a săpat fundaţia noii cantine sociale a parohiei.

“Specialiştii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa sunt de părere că aceştia au murit în urma bătăliilor dintre români şi bulgari din perioada septembrie - octombrie 1916, ce au avut loc chiar în acea zonă. Soldaţii au fost recunoscuţi după uniforma specifică, dar şi după alte semnalmente, cum ar fi embleme sau nasturi cu simboluri naţionale româneşti. După felul în care au fost găsiţi ostaşii, se crede că la îngropare nu s-a săvârşit nici un ritual religios, condiţiile fiind cele de război. Timp de un an, osemintele au fost aşezate în biserică, într-un spaţiu special amenajat, iar sâmbătă vor fi înhumate, după rânduiala creştin-ortodoxă, într-o criptă din curtea bisericii”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

Piatra de temelie a bisericii Sfântu Gheorghe din Adamclisi a fost pusă în anul 1898, iar sfinţirea a avut loc în anul 1907. În ultimii trei ani, au avut loc ample lucrări de renovare la lăcaşul de cult.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.