Un chioşc aflat în apropierea unei unităţi de învăţământ din Constanţa şi o unitate în care erau preparate produsele ce urmau să fie vândute la chioşc au fost închise temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce au găsit mizerie în zonele în care era preparată mâncarea, iar produsele erau ţinute în condiţii improprii. Ambele spaţii au fost închise, iar societatea care le deţine a fost amendată cu 35 de mii de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat vineri, că reprezentanţii instituţiei au efectuat un control la un chioşc aflat lângă Liceul Mihai Eminescu din Constanţa de unde primiseră informaţii că sandwichurile şi produsele vândute acolo sunt de calitate îndoielnică.

Comisarii au mers la faţa locului şi au văzut că produsele nu erau în stare bună şi au cerut să li se spună unde sunt produse acestea. Angajaţii chioşcului au refuzat să răspundă, iar reprezentaţii Comisariatului Judeţean petnru Protecţia Consumatorilor au verificat şi au aflat că societatea care deţine chioşcul mai are un punct de lucru în centrul municipiului Constanţa, la parterul unui bloc, unde chipele de control au găsit mizerie, praf, ustensile murdare şi ruginite, produse ţinute la temperaturi de peste 23 de grade şi în condiţii improprii.

Horia Constantinescu a menţionat că din aceste motive cele două unităţi au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor. De asemenea, firma care deţine cele două puncte de lucru a fost amendată cu 5.000 de lei pentru neregulile găsite şi cu 30.000 de lei pentru faptul că a reprezentaţii firmei au încercat să împiedice acţiunea de control.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.