Porcii din două localităţi din judeţul Constanţa vor fi sacrificaţi preventiv în această săptămână după confirmarea unor cazuri de pestă porcină în câteva gospodării. Autorităţile au instalat filtre de control şi dezinsecţie în zonele unde au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, prefectul Dumitru Jeacă, la propunerea directorului executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Silvana Cristescu, a convocat şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanţa (CLCB).

”În urma confirmării prezenţei focarelor de pestă porcină africană în Topalu şi Mircea Vodă, şedinţa a avut drept principal scop analiza de către membrii CLCB a notei de fundamentare prezentată de DSVSA privind aplicarea măsurii excepţionale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele două localităţi, în vederea lichidării focarelor”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Constanţa.

Operaţiunea de ucidere preventivă va avea loc vineri în Topalu şi sâmbătă în Mircea Vodă.

“Efectivele de jandarmi şi cele poliţieneşti vor acorda sprijin la constituirea filtrelor pe căile de acces în cele două localităti. Comitetul Local de sprijin Topalu, reprezentat la CLCB prin primarul localităţii, va participa la activitatea de ecarisare. Prefectul judeţului Dumitru Jeacă a convocat Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acţiunile specifice şi a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populaţie, deţinători de efective de porci”, a mai precizat sursa citată.

Totodată, rămân în vigoare cele şapte filtre de control şi dezinsecţie din Tichileşti (două), Saraiu, Seimeni, Mihai Viteazu, Hârşova, Dulceşti.  Filtrele sunt formate din reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa şi cei ai Poliţiei locale, împreună cu reprezentanţi ai DSVSA Constanţa, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecţie şi zona de supraveghere. De asemenea, au fost instalate dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecţie şi zona de supraveghere. ​Măsurile stabilite vor fi menţine până la eradicarea focarelor.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.