Pompierii constănţeni au intervenit sâmbătă seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc din Techirghiol, iar focul s-a manifestat în balcon şi nu s-a extins în alte camere. Cincisprezece persoane au ieşit din imobil până la sosirea echipelor de intervenţie şi nu au existat persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament aflat la etajul patru al unui bloc din Techirghiol. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, un echipaj de prim-ajutor, o autoplatformă şi un echipaj de transport victime multiple. Cincisprezece persoane au ieşit din bloc până la sosirea pompierilor. 
“Sosiţi la faţa locului, colegii au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără la nivelul balconului. Acesta a fost lichidat rapid, fără a se extinde şi la celelalte camere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului a rămas în curs de stabilire”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.