Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea al judeţului Constanţa, colonelul Daniel-Gheorghe Popa, a fost diagnosticat cu Covid-19, el fiind internat într-o unitate medicală din Bucureşti. De asemenea, alte nouă cadre din aceeaşi instituţie au fost confirmate cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
ISU Dobrogea a transmis, printr-un comunicat de presă, că nu este afectată capacitatea operaţională a instituţiei. 
 
"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa este una dintre instituţiile care pe plan local asigură linia întâi în lupta cu virusul Covid-19. În acest context, 10 cadre ale inspectoratului, printre care si domnul inspector şef, au venit în contact cu acest virus şi s-au dispus măsuri medicale pentru fiecare în parte. Capacitatea operaţională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfăşoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, a arătat ISU Dobrogea. 
 
Sursa citată a precizat că şeful ISU este internat într-un spital din Bucureşti, iar starea sa de sănătate este stabilă.
  
"Domnul inspector şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea dumnealui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale. Suntem alături de dumnealui, cât şi de toţi ceilalţi afectaţi de acest virus şi le dorim multă sănătate. În prezent, comanda inspectoratului este asigurată de dl. colonel Ionel Roşca, iar capacitatea operativă a instituţiei nu este afectată”, a subliniat ISU Dobrogea. 
 
Cele zece cazuri de Covid-19 sunt din cadrul mai multor subunităţi ale instituţiei, a menţionat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.