Agenţii economici din zona istorică a municipiului Constanţa se opun intenţiei Pimăriei de a interzice accesul autoturismelor în acel perimetru, spunând că afacerile lor vor avea de suferit şi propunând chiar introducerea unei taxe de acces în zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primăria Constanţa a organizat miercuri o dezbatere publică pe tema “Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa”, fiind prezente câteva zeci de persoane.

Proprietara unui hotel din zona istorică a municipiului Constanţa a cerut reprezentanţilor Primăriei prezenţi la dezbatere să nu ia decizia de interzicere a accesului auto în zonă, spunând că astfel oamenii de afaceri vor fi izolaţi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Am vrea să nu ne exilaţi, să nu ne izolaţi, că asta ar înseamna acest lucru. Nu-mi pot închipui un oaspete care ajunge noaptea pe Aeroportul Bucureşti, închiriază maşina, vine într-un oraş pe care nu-l cunoaşte şi parcheză undeva în Constanţa. Apoi, se plimbă cu trolerul să ajungă la hotelurile din zonă”, a spus Claudia Tudosescu, proprietara unui hotel din zona istorică.

Viceperimarul Dumitru Babu, cel care a condus dezbaterea, a spus că este necesară această măsură deoarece drumurile în zonă s-au stricat din cauza maşinilor, dar şi pentru că centrele vechi din alte oraşe din ţară sau din străinătate au interzis de asemenea accesul maşinilor.

Proprietara hotelului a precizat că oamenii vin în zonă pentru investiţiile făcute, şi nu pentru străzile pavate.

“Centrul istoric nu înseamnă numai străzile făcute cu fonduri europene. Fără noi nu există centrul istoric. Oamenii vin în centrul istoric datorită nouă, nu vin pentru străzile pavate. Nu ne omorâţi, nu ne izolaţi”, a spus Claudia Tudosescu, propunând introducerea unor permise speciale pentru turiştii care vin în hotelurile din zonă şi care astfel ar putea avea acces cu maşina până la unitatea de cazare.

Un alt investitor din zonă, Dorin Doiciu, reprezentantul unui restaurant din centrul vechi, a solicitat ca Primăria să nu adopte această măsură, afirmând că poate o astfel de decizie ar trebui amânată până "se civilizează" şi agenţii economici, dar şi clienţii. “Mai trebuie lăsată până ne civilizăm toţi, şi noi ca proprietari de businessuri şi clienţii au timp să se civilizeze. Am dori să ni se mai dea o amânare, să nu se închidă centrul vechi”, a spus bărbatul. El a propus chiar introducerea unei taxe de acces cu autoturismele, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de Primărie.

Dorin Doiciu spune că este foarte greu pentru oameni să parcurgă pe jos zona respectivă, în timpul iernii, deoarece este foarte frig şi vântul bate cu putere. Bărbatul a menţionat că atunci când în zonă a fost restricţionat traficul auto, cu prilejul organizării diferitelor evenimente, vânzările localurilor din zonă s-au înjumătăţit.

Primăria Constanţa vrea să reglementeze accesul în zona peninsulară a municipiului, una cu numeroase vestigii antice şi clădiri monument, având în vedere că acel perimetru a fost supus în urmă cu câţiva ani unui amplu proces de reabilitare şi amenajarea. Municipalitatea vrea să interzică accesul auto pe mai multe artere din zonă, acesta fiind permis doar celor care locuiesc acolo, maşinilor de aprovizionare şi celor de intervenţie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.