Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi autorităţilor competente din domeniul sanitar să convoace la dialog toate părţile interesate, pentru a contura o formă adecvată a deciziei care va sta la baza funcţionării şcolilor începând cu săptămâna viitoare, elevii declarându-se dezamăgiţi de lipsa de măsuri asumate, în condiţiile în care decizia privind desfăşurarea cursurilor din 8 noiembrie va fi anunţată în 5 noiembrie, timpul pentru ca unităţile de învăţământ să se pregătească fiind insuficient. ”Lipsa de asumare din sistem produce inechităţi!”, avertizează elevii, referindu-se la situaţia celor care nu au posibilitatea de a participa la cursuri online, caz în care ar trebui să poată merge fizic la şcoală pentru a urmări lecţia cu ajutorul infrastructurii şcolare, indiferent dacă profesorul este sau nu prezent în format fizic. De asemenea, îşi reafirmă poziţia conform căreia scenariul de funcţionare a şcolilor ar trebui decis de fiecare consiliu de administraţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Reprezentanţii elevilor trag un semnal de alarmă şi solicită Ministerului Educaţiei şi autorităţilor competente din domeniul sanitar să convoace la dialog toate părţile interesate, pentru a contura o formă adecvată a deciziei care va sta la baza funcţionării şcolilor începând cu săptămâna viitoare. În acelaşi timp, reiterăm poziţia noastră de a descentraliza scenariul de funcţionare a şcolilor, lăsând la latitudinea fiecărui consiliu de administraţie modalitatea în care vor continua cursurile, ţinând seama de capacitatea de testare, incidenţa de la nivel local, rata vaccinală etc. De asemenea, este esenţial ca, în cazul trecerii în scenariul online, elevii care nu au posibilitatea să acceseze acest format de învăţământ din motive precum lipsa conexiunii la internet sau din lipsa dispozitivelor să aibă opţiunea de a participa la cursuri în format fizic, din sala de clasă, urmărind lecţia cu ajutorul infrastructurii şcolare, indiferent dacă profesorul este sau nu prezent în format fizic”, coform unui comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor cu titlul ””Lipsa de asumare din sistem produce inechităţi!„.
 
Ei argumentează că decizia privind funcţionarea şcolilor va fi anunţată de oficialii din educaţie şi sănătate pe data de 5 noiembrie, cu doar trei zile înainte de începerea şcolii după vacanţa de două săptămâni impusă de autorităţi.şi  nici până la acest moment nu s-a conturat vreun scenariu de lucru privitor la funcţionarea unităţilor de învăţământ, iar dialogul cu partenerii de dialog social a fost rupt cu totul.  
”În contextul în care ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut o serie de anunţuri vagi la începutul acestei săptămâni, fără a aduce clarificări cu privire la continuarea acestui an şcolar, Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezamăgirea faţă de lipsa de măsuri asumate, precum şi faţă de timpul insuficient de pregătire pentru unităţile de învăţământ, indiferent care va fi decizia anunţată în data de 5 noiembrie”, precizeazp elevii..  
„Aşteptăm să fim chemaţi la dialog de către autorităţi, pentru a ne asigura că se creează un cadru legal coerent, menit să aducă predictibilitate în sistem. Măsurile luate de autorităţi impactează milioane de elevi, părinţi şi profesori, motiv pentru care ele trebuie asumate cu responsabilitate, alături de toţi actorii implicaţi. Altminteri, vom fi, din nou, martorii unor decizii din pix, fără nicio legătură cu situaţia din teritoriu.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.   

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că şcoala va începe în 8 noiembrie, dar vineri se va anunţa în ce fel se vor susţine cursurile, în urma consultărilor cu autorităţile sanitare. Totodată, el a anunţat că s-a luat decizia de a se reduce numărul de teze susţinute de elevi. Tezele vor putea fi susţinute de elevi după revenirea la şcoală cu prezenţă fizică, inclusiv în semestrul al doilea.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.