Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a transmis că asistentul medical infectat cu coronavirus nu a respectat obligaţiile profesionale şi protocoalele din Secţia ATI şi ia în calcul formularea unei plângeri penale pe numele acestuia. "Comportamentul său a pus în pericol sănătatea şi viaţa colegilor, precum şi a pacienţilor pe care i-a îngrijit”, arată reprezentanţii SCJU Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, concluziile anchetei realizate în cazul asistentului de la ATI infectat cu Covid-19.
 
Astfel, în 22 martie, într-o discuţie telefonică cu asistenta şefă a secţiei, asistentul a afirmat că are temperatură 37,4 C fără altă simptomatologie, el fiind la serviciu. Asistenta şefă i-a cerut repetarea măsurării temperaturii corporale şi să anunţe medicul de gardă, conform protocolului, dar acesta nu a respectat indicaţiile. Mai mult, în 26 şi 27 martie, aflat în tură de după-amiază, asistentul ATI a descoperit că are febră peste 38C, dar nu a respectat regula de a anunţa superiorul ierarhic (asistentă şefă sau medic şef) şi nici medicul de gardă.
 
"Totodată subliniem faptul că, în toată această perioadă (22-27 martie), dar şi în general, asistentul ATI nu a respectat consemnul de a nu părăsi etajul unde a fost desemnat şi nu a purtat mască chirurgicală de protecţie (aşa cum reiese din declaraţiile ulterioare ale colegilor). Comportamentul său a pus în pericol sănătatea şi viaţa colegilor, precum şi a pacienţilor pe care i-a îngrijit”, se arată în comunicat. 
 
Conducerea spitalului a precizat că funcţionarea Secţiei ATI nu este în pericol din cauza lipsei de personal, în condiţiile în care, în urma contactului cu asistentul, un medic specialist, doi medici rezidenţi, patru asistente medicale şi două infirmiere sunt în izolare la domiciliu.
 
"Totodată, ca urmare a acestui contact, a trebuit modificat întreg programul de lucru al secţiei ATI I, pe ambele etaje, în condiţiile în care asistentul a părăsit postul său de lucru (etajul 2) şi s-a plimbat în întreaga secţie ATI, inclusiv în blocul operator”, mai precizează reprezentanţii SCJU.
 
Conducerea unităţii medicale a mai precizat că pacientul suspect de Covid-19 îngrijit de asistent în 26 martie a ajuns în Terapie Intensivă după ce întreg personalul, inclusiv asistentul, s-a echipat complet, împreună cu medicul rezident, conform protocoalelor de protecţie personală. Prin urmare, infectarea din această sursă este imposibilă, a spus conducerea spitalului. 
 
"În data de 26 martie, dar şi actualmente, secţia ATI dispune de suficiente materiale de protecţie personală pentru a desfăşura o activitate normală, chiar şi în eventualitatea în care toate paturile vor fi ocupate de pacienţi Covid. Singurele materiale de protecţie care se distribuie personal de către medicul şef sau medicul de gardă, din motive care ţin de o gestiune eficientă, sunt măştile de tip FFP2 sau FPP3, fără a exista o limitare ca număr. Restul materialelor de protecţie sunt depozitate în locuri unde are acces tot personalul sanitar. Nu s-a impus nicio perioadă de timp raportat la cât trebuie personalul sanitar să stea îmbrăcat cu echipament de protecţie Covid, dar recomandarea a fost să fie folosit de echipe diferite timp de 4 ore, pentru a putea face economie. În caz de disconfort pronunţat, managementul secţiei a încurajat ca personalul să fie schimbat de alte echipe la intervale mai scurte de timp”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean Sibiu. 
 
Conducerea unităţii medicale a menţionat că ancheta a stabilit că asistentul nu a respectat obligaţiile sale profesionale şi protocoalele din Secţia ATI şi, prin acţiunile sale, a expus secţia, colegii şi pacienţii unor riscuri suplimentare grave. 
 
"După ce vor fi disponibile şi rezultatele anchetei derulate de Direcţia de Sănătate Publică şi, în funcţie de evoluţia situaţiei si gravitatea efectelor, vom lua in calcul chiar şi formularea unei plângeri penale pentru infracţiunea de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor contagioase”, menţionează sursa citată.
 
Conducerea spitalului face apel la toţi membrii personalului să respecte regulile stabilite fără nicio abatere, pentru că aşa se protejează pe ei înşişi, pe colegii lor şi pe pacienţi şi dă asigurări că face tot ceea ce este posibil cu resursele pe care le are la dispoziţie pentru a asigura condiţii de siguranţă atât personalului, cât şi pacienţilor şi a preveni răspândirea COVID-19 în cadrul instituţiei medicale.
 
Un asistent medical de pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Sibiu a fost confirmat cu noul coronavirus. Bărbatul spunea că a primit rezultatul testului pentru COVID-19 sâmbătă seara. 
 
Conducerea spitalului afirmă că asistentul acordă în timpul liber îngrijiri la domiciliu şi a intrat în contact cu o familie venită din Germania, fără a anunţa acest lucru. 
 
"Unul dintre asistenţii medicali de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Sibiu fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 şi se află acum internat la Secţia de Boli Infecţioase, starea sa fiind staţionară. Spitalul desfăşoară ancheta pentru a determina cum s-a produs infectarea şi va reveni cu date îndată ce se pot trage concluziile. Totodată, se află în curs de realizare ancheta epidemiologică de către Direcţia de Sănătate Publică pentru a determina şi izola toate persoanele cu care asistentul a avut contact în interiorul şi în afara spitalului. Din primele date disponibile, se ştie că asistentul efectuează în timpul liber şi îngrijiri la domiciliu, iar începând din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în tara din Germania, dar nu a informat spitalul, expunându-i astfel la risc pe colegii din secţie”, a transmis Spitalul Judeţean Sibiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.