Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat, joi, în transparenţă decizională valorile punctelor pentru medicina primară şi de specialitate din ambulatoriul clinic, acestea fiind de 6,2, respectiv 3,3 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”CNAS a calculat valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, ţinând cont de sumele alocate pentru fiecare domeniu de asistenţă medicală prin Legea bugetului de stat pe anul 2024. Astfel, au rezultat următoarele valori: Pentru punctul per capita: 7,7 lei; Pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară: 6,2 lei; Pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate: 3,3 lei”, arată reprezentanţii CNAS, într-un comunicat de presă.

Conform Contractului-cadru, aceste valori se calculează de CNAS anual, după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat şi în limita fondurilor aprobate prin acest act normativ. Valorile rezultate se regăsesc într-un proiect de ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru, care a fost publicat, joi, în transparenţă decizională pe pagina de Internet a instituţiei, www.cnas.ro.

Conform Legii bugetului de stat pe anul 2024, în bugetul FNUASS sunt aprobate pentru acest an fonduri totale de 62,4 miliarde lei, din care pentru materiale şi prestări servicii cu caracter medical suma de 44,5 miliarde lei.

”Pentru luna ianuarie a anului curent, având în vedere necesitatea asigurării continuităţii furnizării serviciilor medicale, în ziua de 29 decembrie 2023 (data publicării în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat pe anul 2024) casele de asigurări de sănătate au încheiat, în regim de urgenţă, acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale, menţinând valorile de punct aferente semestrului al II-lea al anului 2023. Având în vedere obligaţia legală a CNAS de a aplica măsurile de eficientizare a cheltuielilor publice aprobate de Guvern şi de a raporta gradul de realizare a acestor măsuri, în prezent sunt în derulare acţiuni de control al serviciilor medicale acordate persoanelor asigurate, pe toate domeniile de asistenţă medicală”, a arătat CNAS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.