Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează şoferii că la ora transmiterii acestei ştiri toate drumurile naţionale şi autostrăzile sunt deschise traficului şi că pe DN 24D a fost ridicată restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNAIR anunţă participanţii la trafic, într-un comunicat de presă, că pe întregul sector de drum de pe DN 24D, între localităţile Grivita (km 9+000), din judetul Vaslui, si Vanatori (km 84+911), judetul Galati, a fost ridicată  restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai precizează că în acest moment toate drumurile naţionale şi autostrăzile sunt deschise circulaţiei auto şi au fost ridicate toate restricţiile impuse ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultimele zile. 

Potrivit sursei citate, utilajele CNAIR SA sunt în continuare pregătite să intervină în teren, dacă situaţia o va impune.

Reprezentanţii companiei recomandă şoferilor să circule în continuare cu atenţie, în special în primele ore ale zilei, din cauza riscului formării de brumă şi polei pe carosabil, cauzat de temperaturile încă scăzute.

î

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.