Liniile de tramvai de pe bulevardele Camil Ressu şi Theodor Pallady sunt deviate în acest weekend, întrucât se fac lucrări de revizie a reţelei electrice de contact a tramvaielor. Pe tronsoanele unde este suspendată circulaţia tramvaielor, călătorii sunt preluaţi de autobuze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Societăţii de Transport Bucureşti (STB) SA, circulaţia tramvaielor pe Bd. Camil Ressu şi pe Bd. Theodor Pallady va fi suspendată, sâmbătă şi duminică, între orele 08:00 - 18:00, în vederea executării unor lucrări de revizie la reţeaua electrică de contact a tramvaielor.

Astfel, linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Şura Mare” şi intersecţia Str. Liviu Rebreanu/ Bd. 1 Decembrie 1918, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. 1 Decembrie 1918, pȃnă la terminalul "Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Unirii” şi intersecţia Bd. Camil Ressu/ Str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, pȃnă la terminalul "Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Linia de tramvai 40 va funcţiona pe un traseu scurtat de la terminalul "Piaţa Sf. Vineri” pȃnă la terminalul "Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Pentru preluarea călătorilor de pe bulevardele Camil Ressu şi Theodor Pallady, vor fi înfiinţate două linii navetă de autobuze, 619 şi 627.

Linia 619 va funcţiona între "Complex Comercial Titan” şi "Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady şi Bd. 1 Decembrie1918. Autobuzele vor opri în staţiile liniilor 311, T3, N103 şi N111, precum şi în noile staţii amplasate pe Bd. 1 Decembrie 1918, situate după intersecţia cu Bd. Th. Pallady şi în zona Oficiului Poştal 72.

Linia 627 va funcţiona între "Complex Comercial Titan” şi "Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady. Autobuzele vor opri în zona staţiilor pentru tramvaie (pe Bd. Camil Ressu, înaintea intersecţiei cu Str. Râmnicu Sărat, precum şi după intersecţia cu Str. Voluntari) şi în staţiile liniilor 330, N103 şi N111.

În plus, sâmbătă, în intervalul orar 09:00 - 11:00, liniile de tramvai 19, 23 şi 27 vor fi deviate şi de pe tronsonul cuprins între Str. Dristorului şi Str. Liviu Rebreanu (de pe Bd. Camil Ressu), în vederea executării fundaţiei din beton la stȃlpul de susţinere a reţelei electrice pentru tramvaie.

Astfel, linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Şura Mare” şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/ Bd. Camil Ressu/ Calea Dudeşti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, pȃnă la "Şura Mare”.

Linia de tramvai 23 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Zeţarilor” şi intersecţia Calea Dudeşti/ Şos. Mihai Bravu/ Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, pȃnă la "Zeţarilor”.

Linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Unirii” şi intersecţia Calea Dudeşti/ Şos. Mihai Bravu/ Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, pȃnă la "Piaţa Unirii”.

Pentru preluarea călătorilor de pe Str. Liviu Rebreanu, sâmbătă, în intervalul orar 09:00 – 11:00, va funcţiona linia navetă de autobuze 623, pe traseul: "Faur”, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. 1 Decembrie1918. Autobuzele vor opri în staţiile liniilor 330, N103 şi N111.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.