Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în urma consultărilor cu reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor, s-a stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a se asigura relevanţa lor. "Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi", consideră el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorin Cîmpeanu a amintit, luni seară, într-o emisiune la TVR, că am avut, în urmă cu câteva zile, o consultare cu reprezentanţii elevilor,  ai personalului din învăţământ, ai părinţilor.

"Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals", a subliniat ministrul Educaţiei.

El a adăugat că se poate flexibiliza tematica de examen.

"Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi, să planificăm o tematică adecvată modului în care elevii au asimilat, şi nu modului în care profesorii au predat, pentru că de multe ori profesorii au predat, însă, fără să fie vina lor, au predat în faţa unor ecrane negre, deci nu avem un feedback, nu avem un raport real asupra a ceea ce au asimilat elevii. Această teamatică de examen va trebui să fie adaptată, nu este deloc simplu, dar vom face acest lucru, la ceea ce au asimilat elevii", a susţinut Cîmpeanu.

El a menţionat că de aceea este important un "diagnostic" al pierderilor elevilor, să existe simulări pentru a se şti cât şi unde au pierdut elevii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.