Prefectura Vâlcea anunţă deschiderea unui centru de vaccinare drive-thru pe Transalpina, sâmbăta vitoare, în 17 iulie. Centrul va funcţiona între orele 10.00 şi 18.00 şi se vor administra serurile Pfizer şi Janssen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea, sâmbătă, 17 iulie a.c., pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, va fi deschis un centru de vaccinare de tip drive - through. Centrul, unic în ţara noastră, va funcţiona pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, în cadrul lui urmând să fie administrate serurile Pfizer şi Janssen (vaccin în doză unică produs de compania Johnson&Johnson)”, a transmis, luni, Prefectura Vâlcea.

Instituţia precizează că cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare (fix sau mobil) din ţară, în care se administrează acest tip de vaccin.

”Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centrul de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a transmis prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

La acest centru de imunizare de pe şoseaua Transaplina se pot prezenta toate persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate şi fără o programare prealabilă.

Chestionarul de triaj şi cel de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro sau pot fi obţinute direct la centrul de vaccinare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.