Curtea Constituţională s-a reunit, joi, pentru a analiza stadiul dosarului privind recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în străinătate, după ce a solicitat date suplimentare Curţii Europene de Justiţie, şi a stabilit un nou termen de discuţie pentru 27 iunie, având în vedere că nu au fost primite toate punctele de vedere aşteptate. Sesizarea va împlini astfel un an până la o eventuală soluţionare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse din CCR au declarat, joi pentru News.ro, că a fost stabilit un nou termen pentru 27 iunie, fiind aşteptate în continuare răspunsuri şi puncte de vedere de la Curtea Europeană de Justiţie.

Aceste puncte de vedere au fost solicitate la finalul anului 2016.

La şedinţa de joi dosarul a avut doar termen de control, pentru verificarea primirii răspunsurilor.

Primul termen al dosarului la CCR a fost în luna iulie, după ce Curtea a fost sesizată la începutul verii cu privire la dispoziţiile Codului civil care interzic recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în străinătate.

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, la finalul lunii noiembrie, să suspende dezbaterile privind recunoaşterea căsătoriilor homosexuale încheiate în străinătate până pe data de 30 martie 2017, CCR cerând un punct de vedere în această controversă din partea Curţii Europene de Justiţie.

Dosarul aflat pe masa judecătorilor Curţii a fost deschis în urma unui proces intentat de cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi de americanul Robert Clabourn Hamilton, care s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010. Cei doi contestă prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.