Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a participat, joi, la inaugurarea unui loc de joacă din municipiul Sibiu, construit în urma unei donaţii de la o organizaţie germană. Ea a spus că este o bucurie să se afle printre copiii de la centrul respectiv şi că speră ca acestora să le fie tot mai bine. La eveniment a fost prezent şi ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi a avut loc inaugurarea oficială a locului de joacă din curtea complexului "Prichindelul", care aparţine de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

Locul de joacă a fost construit în urma unei donaţii de 8.000 de euro de la organizaţia germană Kinderhilfswerk ICH e.V., care susţine şi promovează de câţiva ani proiecte umanitare în România.

La ceremonia de inaugurare au participat Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, primarul oraşului Sibiu, Astrid Fodor, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, preşedintele organizaţiei Kinderhilfswerk ICH e.V, dr. Dieter Kindermann, ambasadorul ICH e.V. pentru România, dr. h.c. Jens Tegeler, şi directorul centrului, Onoriu Moldovan.

"Vin în acest loc cu mare plăcere, de câte ori am ocazia, pentru că sunt oameni foarte inimoşi aici şi copii drăgălaşi care sunt foarte bine îngrijiţi, cu care m-am mai întâlnit. Astăzi (joi - n.r.) am avut ocazia să ne bucurăm de deschiderea acestui loc de joacă datorat intervenţiei, donaţiei ICH şi cred că este un început pentru că au promis că vor continua să ne ajute. Sper că copiilor de aici le va fi tot mai bine. E întotdeauna o mare bucurie să fii printre ei, pentru că te încarcă cu bucuria lor şi îţi merge bine toată ziua sau câteva zile de acum încolo", a spus Carmen Iohannis.

La rândul său, ambasadorul Emil Hurezeanu a declarat: "Dacă fiecare german care se îndrăgosteşte de o româncă dăruieşte oraşului pe care aceasta îl iubeşte un loc de joacă, atunci am ajunge ca întreg oraşul să fie plin de locuri pentru copii şi să scăpăm de griji, să ne jucăm de dimineaţă până seara. Poate nici nu ar fi aşa de rău".

Complexul de servicii comunitare "Prichindelul" din Sibiu este cel mai mare complex de servicii sociale din judeţ, incluzând un centru de primire în regim de urgenţă, un centru de plasament pentru copii cu dizabilităţi şi un centru maternal pentru şase cupluri mamă/copil. Locul de joacă inaugurat joi este destinat unui număr de peste o sută de beneficiari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.