Poliţiştii argeşeni l-au audiat pe cântăreţul de manele Dani Mocanu, după ce mai multe asociaţii care militează pentru drepturile animalelor au reclamat că acesta a filmat un videoclip în care apare un leu ce pare a fi rănit şi sedat. Joi, animalul a fost descoperit într-o menajerie din judeţul Dâmboviţa. Leul a fost preluat de către autorităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţiştii din Argeş şi cei din Dâmboviţa, împreună cu reprezentanţi ai A.N.S.V.S.A. şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa au participat, joi, la o acţiune în judeţul Dâmboviţa, în urma căreia au ridicat dintr-o menajerie un leu despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit într-un videoclip al lui Dani Mocanu.
 
Acţiunea autorităţilor a avut loc în contextul în care poliţiştii argeşeni au deschis un dosar penal, în condiţiile în care, după postarea online a videoclipului, mai multe asociaţii care militează pentru drepturile animalelor au reclamat public faptul că leul pare a fi rănit şi sedat. 
 
Potrivit unor surse, Dani Mocanu a fost audiat în cadrul acestui dosar, însă nu a dat anchetatorilor multe detalii cu privire la modul în care a ajuns să filmele videoclipul. 
 
Cântăreţul a fost, în schimb, foarte vocal în spaţiul public. La câteva zile de la deschiderea dosarului penal, el a scris pe Facebook un mesaj "către oamenii care conduc România” spunând că sunt "atâtea probleme cu adevărat grave în ţara noastră”.
 
"Nu se ocupă nimeni de aceste probleme cu adevărat importante şi v-aţi găsit acum să vă interesaţi de leul din videoclipul meu. Vă asigur că leul trăieşte mai bine decât voi toţi şi are tot ceea ce şi-ar putea dori un animal şi este perfect sănătos din toate punctele de vedere. Vă doresc o zi bună tuturor şi vă mulţumesc pentru reclama în plus pe care o faceţi gratuit videoclipul meu”, le-a transmis el autorităţilor.
 
Joi, după ce animalul a fost ridicat de la menajeria în care se afla şi care, potrivit unor surse locale, funcţiona legal, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a postat pe Facebook o fotografie cu animalul, însoţită de mesajul: "Nu voi tolera niciun fel de abuz, indiferent din partea cui vine!  Legea trebuie respectată de TOŢI!”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.