Aproximativ 35.000 de porci din ferma de la Tichileşti, judeţul Brăila, vor fi ucişi întrucât acolo s-a confirma existenţa pestei porcine africane, operaţiunea începând vineri. Reprezentanţii DSVSA Brăila anunţă că se fac teste pentru că există suspiciunea că virusul este prezent şi în ferma de la Gropeni, a doua ca mărime din Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila, Gicu Drăgan, pesta porcină africană a fost confirmată în ferma de la Tichileşti, unde sunt circa 35.000 de porci.

O echipă formată din trei medici veterinari, ajutaţi de personal din cadrul fermei, a început, vineri,  acţiunea de ucidere a porcilor, estimată să dureze circa trei săptămâni.

De asemenea, conform reprezentantului DSVSA Brăila, în acest moment sunt în lucru la laboratorul national de referinţă probe de la SC Tebu Consulting din Gropeni, unde în incinta a trei ferme trăiesc între 135.000 şi 140.000 de porci, aceasta fiind a doua fermă din Europa.

Testările făcute la Brăila au ieşit pozitive, însă conform procedurii, trebuie făcute şi la laboratorul national de referinţă, care va arăta clar dacă este vorba despre pestă porcină africană sau nu.

"În acest moment, avem o suspiciune la SC Tebu Consulting, unde sunt între 135.000 şi 140.000 de porci. Sunt trei ferme acolo. Dimineaţă am trimis probele la laboratorul de referinţă, probabil mâine dimineaţă avem rezultatele. La noi au ieşit pozitive şi nu s-a întâmplat până acum să iasă la noi pozitive şi să fie infirmate de Bucureşti. Este a doua fermă din Europa. Dezastrul e foarte mare, nu am cuvinte", a declarat directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan. 

Sursa citată a adăugat că în Brăila până acum au fost sacrificate 29.736 de animale, fiind 34 de focare. 

"În afară de gospodării, avem pestă la Tichileşti, la fermă, şi în alte două exploataţii: de la una au fost sacrificaţi 504 porci, de la alta 1.541. În total, s-au ucis până acum aproape 30.000 de animale", a spus Drăgan. 

Şeful DSVSA Brăila crede că virusul pestei porcine africane a ajuns la Tichileşti din apa Dunării, de unde se aproviziona unitatea.

"Şi ferma de la Tichileşti şi cea de la Gropeni se aprovizionează cu apă din Dunăre. Sunt oameni inconştienţi care aruncă cadavre de porci în Dunăre. Şi ieri dimineaţă a fost pescuit un cadavru de porc la Plaja Lipovenească, între Brăila şi Galaţi. Sunt cetăţeni inconştienţi din cauza cărora se întâmplă ce se întâmplă acum în fermele din judeţul Brăila", a mai spus şeful DSVSA Brăila.

Conform sursei citate, Brăila era, înainte de pesta porcină africană, al doilea judeţ după Timişoara în ceea ce priveşte efectivele de porcine crescute în ferme şi gospodării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.