Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, miercuri seară, că a discutat cu omologul din Ungaria, iar în urma demersurilor MAE, Ungaria a renunţat la condiţiile impuse pentru intrarea în ţară cetăţenilor ucraineni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tocmai am discutat cu omologul meu, ministrul afacerilor externe al Ungariei, Peter Szijjarto, care m-a informat că în urma demersurilor României, autorităţile ungare au decis să revoce măsura anunţată anterior azi prin care cetăţenii Ucrainei fără paşapoarte biometrice nu puteau intra în Ungaria”, a transmis, miercuri seară, Bogdan Aurescu, într-un mesaj pe Twitter.  

Acesta a mulţumit ministrului ungar de Externe.  

”Mulţumesc, Peter Szijjarto, pentru această decizie care este în sprijinul cetăţenilor ucraineni atât de afectaţi de agresiunea declanşată de Rusia împotriva Ucrainei”, a mai transmis Aurescu.  

Poliţia de Frontieră a anunţat, în cusul zilei de miercuri, că autorităţile din Ungaria au informat că, de miercuri după-amiază, la frontiera română-ungară, intrarea în această ţară este permisă doar cetăţenilor statelor terţe (inclusiv din Ucraina) care îndeplinesc condiţiile de intrare în Spaţiul Schengen. Anterior, erau acceptate orice fel de documente prin care se poate stabili identitatea. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.