Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că poliţiştii au peste 3.000 de dispozitive prin care pot verifica certificatul digital COVID, iar necesarul este de 8.000, precizând că autorităţile se află în procedură de achiziţie. El a adăugat că nu este normal ca un judeţ să solicite 40 de asemenea dispozitive, iar un altul - 800.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bode a fost întrebat, luni, dacă au poliţiştii telefoane cu Android cu care să descarce aplicaţia STS şi să verifice certificatul digital.
 
"Avem peste 3.000 de astfel de dispozitive. Am făcut un inventar pe necesarul la nivel naţional, sigur că necesarul este undeva la 8.000 de bucăţi de astfel de dispozitive, dar trebuie să le analizăm cu maximă atenţie. Nu se poate ca un judeţ să solicite 30-40 de astfel de dispozitive şi alt judeţ să solicite 800, dimensiunea fiind sensibil egală, a celor două judeţe. Vom face o analiză şi cu siguranţă pe lângă cele peste trei mii pe care le avem vom achiziţiona şi le vom distribui către structurile noastre. Suntem în procedură de achiziţie. Dar ne facem treaba cu cele 3.000 foarte bine în acest moment pentru că nu toate localităţile din România....Nu sunt foarte multe localităţi unde incidenţa este peste 6 la mie şi unde este nevoie de acel certificat, în consecinţă nu peste tot este nevoie de acele dispozitive”, a declarat Lucian Bode.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.