Autorităţile din Arad anunţă, vineri, că au identificat cadavrul recuperat din râul Mureş în timpul operaţiunilor de căutare a victimelor dispărute după ce o barcă s-a răsturnat. Este un bărbat de 29 de ani din Arad, tatăl copilului care a murit în seara accidentului şi al unuia dintre cei doi copii care sunt încă dispăruţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ziua de 5 mai a.c., în jurul orei 14:30, poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre un cadavru, identificat de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş din Arad, în râul Mureş, pe sectorul de căutare Periam-Igriş. În urma cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 29 de ani, din Arad, una dintre persoanele căutate din data de 30 aprilie a.c”, a transmis, vineri, IPJ Arad.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei.

Surse oficiale au precizat că bărbatul este tatăl copilului de 4 ani care a fostr scos din apă în seara incidentului, dar nu a putut fi salvat.

De asemenea, el este tatăl unuia dintre copiii care sunt în continuare dispăruţi.

Autorităţile încearcă în continuare să găsească un bărbat şi doi copii, de 7 şi 10 ani.

Barca, în care se găseau 12 persoane, s-a răsturnat, duminică seară, pe râul Mureş. Opt persoane au fost recuperate încă de atunci, dar un copil nu a putut fi salvat.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.