Poliţiştii din Ilfov l-au reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore pe bărbatul care şi-a sechestrat, timp de peste 24 de ore, fetiţa de cinci ani, într-o locuinţă din Chiajna, eliberând-o după negocieri şi intervenţii ale autorităţilor. El este cercetat pentru infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„La data de 6 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, au transmis, sâmbătă. Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.
 
Bărbatul este cercetat pentru infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie.
 
Cazul este instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Ilfov.
 
Bărbatul s-a baricadat timp de aproximativ 28 de ore cu fiica sa, într-o locuinţă din Chiajna, după ce a agresat-o şi alungat-o pe mama fetiţei, femeia anunţând Poliţia. Copila a fost salvată vineri, ea nefiind rănită.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.