Avocatul Poporului anunţă că s-a sesizat din oficiu, marţi, în cazul informaţiilor privind exploatarea şi agresiunile sexuale la care ar fi supuse mii de românce care lucrează în Italia, precizând că va întreprinde demersuri pe lângă autorităţile italiene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Instituţia condusă de Victor Ciobea arată că s-a autosesizat după ce săptămânalul britanic "The Observer" a publicat, duminică,  un articol în care susţine că mii de femei românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv ameninţări şi agresiuni sexuale.

"Potrivit organizaţiei italiene care apără drepturile imigranţilor, Proxyma Association, citată în materialul de presă, mai mult de jumătate dintre femeile românce care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată şi de exploatare severă", mai arată Avocatul Poporului.

Premierul Sorin Grindeanu a dispus, marţi, efectuarea unei vizite de lucru comune a reprezentanţilor Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi ai  Ministerului Afacerilor Interne, în Republica Italiană, în contextul informaţiilor despre existenţa unor cazuri de exploatare a cetăţenilor români aflaţi la muncă în regiunile Sicilia şi Calabria.

Conform unui comunicat al Guvernului, premierul urmăreşte cu preocupare situaţia românilor din Italia şi aşteaptă cu interes raportul reprezentanţilor Guvernului trimişi la faţa locului.

Vizita acestora va avea loc între 15  şi 17 martie. Vor participa ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, şi un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.