Avocatul Poporului anunţă că va efectua o anchetă cu privire la posibile violenţe exercitate asupra copiilor de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti, ca urmare a petiţiei pe care a adresat-o instituţiei organizaţia Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Conform informaţiilor din presă, copiii cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 sunt bătuţi cu brutalitate, în mod sistematic, de cadrele didactice, sunt legaţi cu funia şi transportaţi către diferite zone ale unităţii de învăţământ, sunt agresaţi fizic, psihic şi emoţional permanent", spun reprezentanţii Avocatului Poporului.

Instituţia mai arată că s-a sesizat din oficiu şi urmează să întocmească un Raport special cu privire la situaţia copiilor din România care va fi înaintat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

"Sesizarea din oficiu vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor", precizează Avocatul Poporului.

La rândul său, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, vineri, că s-a autosesizat şi desfăşoară o anchetă, după ce un ONG a acuzat profesorii de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 de rele tratamente aplicate copiilor cu dizabilităţi.

Reprezentanţii ISMB au precizat că, în acest moment, nu există nicio reclamaţie depusă de vreun părinte în legătură cu eventuale abuzuri comise de cadrele didactice de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a sesizat în acest caz Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poporului şi Autoritatea Naţională Pentru Protectia Drepturilor Copilului, ataşând înscrisuri, dar şi probe video în care un profesor descrie cum îi bate pe copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.