Avocatul Poporului, Renate Weber, anunţă că, în urma verificărilor făcute în cazul Sorinei, fetiţa luată cu forţa din casa asistentului maternal care a crescut-o şi dusă în familia care a adoptat-o, s-a constatat că evaluările psihologice făcute la Direcţia pentru Protecţia Copilului au fost "un fel de copy-paste". Weber spune că trebuie să existe un mecanism care să verifice dacă copiilor adoptaţi le este bine în noua familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Cred că o concluzie pe care putem să o tragem se referă la felul în care evaluările psihologice pe care trebuie să le facă acestor copii, evaluări care sunt cuprinse în fişa lor la aceste Direcţii pentru Protecţia Copilului sunt serioase sau sunt de formă. Pentru că ceea ce am constatat noi a fost într-adevăr că ele sunt în mai multe cazuri, nu numai în cest caz, sunt un fel de copy-paste dintr-un an în altul, nu sunt lucruri făcute aşa cum ar trebui şi în sensul acesta am trimis unele recomandări",a spus Renate Weber, miercuri, într-o conferinţă de presă.
 
Aceasta a precizat că instituţia pe care o reprezintă nu are competenţe privind adopţia în sine.
 
"Noi am sesizat inclusiv CSM-ul la data aceea, dar avem limitele noastre, nu avem cum să intrăm într-o instanţă de judecată sau să ne substituim lor în ceea ce s-a întâmplat concret acolo cu adopţia”, a spus Avocatul Poporului.
 
Avocatul Poporului urmăreşte noul proiect legislativ privind adopţiile şi spune că important este şi ce anume se întâmplă cu copiii adoptaţi după finalizarea procesului.
 
"Cred că lucrul cel mai important în acest moment, gândindu-ne la binele copilului, este să ne asigurăm că fetiţa este bine în familia în care se află acum. De aici încolo - şi cred că astea sunt lucruri care vor trebui mai bine reglementate în viitoarea lege a adopţiilor - de aici încolo posibilităţile statului român de a vedea ce se întâmplă cu copiii aceştia care pleacă să fie mai bine precizate. Pentru că nu ştii, de fapt, ce li se întâmplă. (..) Cel mai important pentru un copil este să îi fie bine”, a spus Avocatul Poporului.
 
Weber a mai spus că monitorizarea post-adopţie ar putea fi făcută, dar "care sunt formulele exacte dincolo de schimbul de hârtii şi bifat căsuţe, e de văzut".
 
Avocatul Poporului a arătat că în cursul anchetei privind adopţia Sorinei a discutat cu autorităţile, iar asistenta maternală a Sorinei a refuzat să discute cu reprezentanţii instituţiei, la indicaţiile apărătorului său.

Sorina, o fetiţă de opt ani din Baia de Aramă, a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi care a crescut-o, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA.

Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.

În 21 iulie, fetiţa şi părinţii adoptivi au părăsit ţara, plecând în SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.