Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii care cumpără produse alimentare de pe reţelele de socializare vândute de persoane neautorizate că aceste alimente pot fi contamnate cu bacterii precum Salmonella, Listeria sau alte microorganisme periculoase, care pot provoca toxiinfecţii alimentare grave. Reprezentanţii Freshful afirmă că ”operează exclusiv în baza unor proceduri strict auditate şi autorizate, cu infrastructură dedicată şi control deplin asupra lanţului frigorific şi al trasabilităţii”.
UPDATE - ”Salutăm iniţiativa ANSVSA de a creşte nivelul de conştientizare în rândul consumatorilor, însă considerăm că asocierea comerţului improvizat din social media cu un serviciu profesionist şi reglementat precum Freshful nu reflectă realitatea. Freshful operează exclusiv în baza unor proceduri strict auditate şi autorizate, cu infrastructură dedicată şi control deplin asupra lanţului frigorific şi al trasabilităţii, o diferenţă fundamentală faţă de vânzările ocazionale din mediile sociale”, au transmis reprezentanţii Freshful.
Aceştia s-au declarat ”întru totul de acord cu promovarea şi menţinerea bunelor practici în comerţul alimentar online, ca iniţiatori ai unui sistem standardizat în industrie, care se bucură de un grad de satisfacţie a clienţilor de peste 97%”.
”În aplicaţia Freshful, clienţii au la dispoziţie clienţilor informaţii complete şi transparente privind comercianţii, denumirea produselor, lista ingredientelor, declaraţiile nutriţionale şi cantităţile nete. Transportul comenzilor este integrat într-un lanţ frigorific complet, de la depozitul Freshful până la livrare, prin flota proprie de 181 de vehicule frigorifice operate de angajaţi ai companiei. Această infrastructură dedicată asigură cele mai înalte standarde de siguranţă alimentară şi prospeţime pentru toate produsele perisabile, refrigerate sau congelate. Produsele sunt ambalate în condiţii conforme, în sacoşe de unică folosinţă, respectând integral normele sanitar-veterinare în vigoare”, au precizat reprezentanţii firmei.
Potrivit acestora, Freshful oferă un proces complet transparent de gestionare a eventualelor neconformităţi: orice problemă semnalată este soluţionată rapid, iar clienţii primesc compensarea imediat. Fiecare comandă este însoţită de factură fiscală transmisă prin email.
”Freshful continuă să ofere un serviciu sigur, verificat şi predictibil, care respectă în totalitate legislaţia şi standardele sanitare, contribuind la creşterea încrederii în comerţul alimentar online din România încă din 2021”, mai scrie în comunicatul companiei.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ANSVSA informează, printr-un comunicat de presă, că tot mai multe produse alimentare sunt promovate în mediul online, însă o parte dintre cei care le comercializează nu sunt înregistraţi sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nu dispun de spaţii verificate oficial şi nu respectă normele minime de igienă impuse de legislaţia din România.
„Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare de către persoane neînregistrate este o activitate ilegală. Niciun consumator nu ar trebui să cumpere alimente de la persoane fizice care îşi promovează produsele pe platforme precum Facebook, Instagram sau TikTok, fără să deţină o formă legală de înregistrare, un laborator sau o bucătărie verificată sanitar-veterinar şi fără respectarea condiţiilor minime de igienă”, a declarat dr. Alexandru Bociu, preşedintele ANSVSA.
Potrivit surselor citate produsele realizate în spaţii necontrolate şi în condiţii precare de igienă, pot fi contaminate cu bacterii precum Salmonella, Listeria sau alte microorganisme periculoase, care pot provoca toxiinfecţii alimentare grave.
În aceste condiţii, ANSVSA recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare doar din unităţi înregistrate sanitar-veterinar, să verifice eticheta, data limită de consum a produsului alimentar, datele de contact ale producătorului şi condiţiile de depozitare, să evite achiziţiile de la persoane fizice neînregistrate, care prepară produsele în spaţii improvizate şi să sesizeze autorităţile atunci când identificaţi astfel de practici ilegale.
Recomandări privind achiziţia alimentelor din comerţul online
Pentru cumpărăturile efectuate online (Freshful, Sezamo, Bringo etc), ANSVSA recomandă consumatorilor să fie atenţi la:
Înainte de a plasa comanda:
• Datele de identificare ale comerciantului (nume, adresă, telefon, email).
• Denumirea produsului, lista ingredientelor şi cantitatea netă.
• Condiţiile de transport, mai ales pentru produse perisabile, refrigerate sau congelate.
• Existenţa informaţiilor despre alergeni şi declaraţia nutriţională (unde este cazul).
• Termenii şi condiţiile de livrare, retur şi reclamaţii.
La recepţionarea coletului:
• Integritatea pachetului (fără scurgeri, rupturi, deteriorări).
• Concordanţa între produsele comandate şi cele livrate.
• Starea termică a produselor perisabile.
• Integritatea ambalajelor şi lizibilitatea etichetelor.
• Data durabilităţii minimale / data limită de consum.
• Bonul fiscal, util în cazul unei reclamaţii.
Comercializarea cărnii de porc şi a produselor din carne de porc
În ceea ce priveşte comerţul cu carne de porc şi produse din carne de porc, acesta trebuie să respecte normele prevăzute de legislaţia naţională şi europeană privind controlul Trichinella în carnea de porc, precum şi reglementările sanitar-veterinare privind pesta porcină africană (PPA).
Prin urmare, este interzis comerţul – inclusiv comerţul online – cu carne de porc şi produse din carne de porc provenite din sacrificarea porcinelor crescute în exploataţii cu status neconform în relaţie cu pesta porcină africană, aşa cum sunt definite în Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România, aprobate prin Ordinul ANSVSA nr. 130/2023, precizează sursa citată.
Comerţul cu produse din carne de porc obţinute de la porci crescuţi în exploataţii cu status neconform este permis doar dacă aceste produse au fost supuse unui tratament de atenuare a riscului privind PPA, conform legislaţiei europene care reglementează această boală. Este permis comerţul, inclusiv cel on-line, cu carne de porc şi produse din carne de porc rezultate din sacrificarea în abatoare a porcinelor crescute în exploataţii cu status conform după cum sunt definite în actul normativ sus-menţionat, dar numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu respectarea condiţiilor de igienă privind comercializarea şi transportul, inclusiv asigurarea lanţului frigorific.
Atenţionare privind comerţul online cu animale vii şi păsări
Achiziţia de animale vii sau păsări prin anunţuri online de la persoane neautorizate este strict nerecomandată. În lipsa unui control sanitar-veterinar adecvat, astfel de tranzacţii pot contribui la răspândirea unor boli cu impact major – precum PPA, gripa aviară sau alte boli transmisibile –, punând în pericol fermele, gospodăriile şi siguranţa alimentară la nivel naţional.
ANSVSA recomandă achiziţionarea animalelor exclusiv din unităţi şi exploataţii autorizate.
De asemenea, ANSVSA reaminteşte că siguranţa alimentelor reprezintă un element fundamental pentru protejarea sănătăţii publice, iar achiziţiile responsabile şi informate contribuie la prevenirea îmbolnăvirilor şi la combaterea practicilor ilegale din mediul online.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







