Salvamontiştii avertizează că posibilitatea de a întâlni vipere pe cărările montane este foarte mare, fiind perioada de împerechere a acestora. Specialiştii spun, însă, că viperele sunt foarte timide, iar peste 90% din muşcături se întâmplă când oamenii încercă să le prindă sau să le ia în mână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru că a venit primăvară în etajul de altitudine joasă din munţii Argeşului, au ieşit şi viperele la împerechere. Probabilitatea de a le întâlni în această perioada este foarte mare, dar nu trebuie să va speriaţi. Vipera este un animal timid, care fuge de oameni. Peste 90% din muşcături se întâmplă atunci când oamenii încercă să le prindă, sau să le ia în mâna”, au transmis salvamontiştii din Argeş, însă reprezentanţii Salvamont România spun că avertismentul este valabil pentru întreaga zonă montană.

”Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care există şerpi, îmbrăcăţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un bat lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul. Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur. Singurele specii de şerpi veninoşi din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul ţării, mai puţîn în centrul şi sudul Munteniei şi Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri”, au explicat, la rândul lor, salvamontiştii din Bihor.

Aceştia au detaliat şi care sunt semnele muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înţepături mici la distanţă de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa. Mai pot apărea senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

”În primul rând, nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator. Mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii. Izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi, dacă aveţi, o seringă de aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă”, au mai transmis salvamontiştii.

Aceştia recomandă prudenţă sporită în deplasările pe munte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.