Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să participe la manifestările religioase care se vor desfăşura la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în următoarea săptămână, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri seară au fost aduse la catedrala ieşeană de la Mănăstirea Neamţ moaştele Sfântului Paisie. Sâmbătă dimineaţă, în cadrul unei procesiuni religioase, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de moaştele Sfântului Paisie, vor fi aşezate în baldachinul special amenajat în curtea catedralei. 

Potrivit Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, care asigură ordinea în timpul manifestărilor de la Iaşi, autorităţile se aşteaptă ca, până pe 16 octombrie, peste 300.000 de pelerini să participe la evenimentele religioase organizate în centrul Iaşiului. 

Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore. 

De asemenea, în data de 14 octombrie, pe timpul celor două evenimente simultane, respectiv pelerinajul la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfânta Liturghie oficiată pe scena din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor fi prezente în zona centrală a Iaşiului peste 90.000 de persoane. 

Pentru a evita aglomerarea de persoane şi producerea de busculade, forţele de ordine au creat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloşca- str. Petru Movilă - str. Uzinei - str.  Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei - str. Iancu Bacalu - Blvd. Regele Ferdinand I al României (fosta Splaiul Bahlui Mal Stâng). 

Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei din Iaşi timp de o săptămână, până sâmbătă, 15 octombrie. 

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au precizat că dacă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient de redus. 

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. 

Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de primăria Iaşi.  

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.