Autobuzele electrice au fost scoase din circulaţie în municipiul Constanţa, sâmbătă seara, deoarece carosabilul este inundat în mai multe zone, au anunţat reprezentaţii CT Bus. De asemenea, unele linii de autobuz au fost deviate, tot din cauza apei de pe carosabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii CT Bus au transmis că se circulă cu dificultate pe mai multe linii şi sunt întârzieri. 
 
 
“Vremea severă din ultimele ore a făcut ca în anumite zone din oraş carosabilul să fie inundat. Prin urmare, temporar autobuzele electrice au fost retrase din circulaţie. Sunt întârzieri provocate de condiţiile meterologice pe mai multe linii. Se circulă cu dificultate. Autorităţile recomandă tuturor cetăţenilor să evite momentan deplasările”, au precizat reprezentanţii CT Bus. 
 
Ei au menţionat că din cauza apei acumulate în intersecţia bulevardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazu (Fantasio) autobuzele de pe liniile 2 - 43 şi 5 - 40 circulă deviat pe  bulevardul Mamaia - strada I.G. Duca în ambele sensuri. Din acelaşi motiv, autobuzele de pe liniile 48 şi 101 circulă deviat astfel: sens Gara - strada I.G.Duca - bulevardul Mamaia – bulevardul Tomis - Poarta 2 - Poarta 1, iar pentru retur Poarta 1- Poarta 2 -  strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - strada I.G. Duca.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.