Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie conform căreia, în perioada următoare, în Grecia există riscul contractării virusului West Nile, cele mai afectate regiuni fiind Attica şi Peloponez.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Centrul de Control şi Prevenţie din cadrul Ministerului grec al Sănătăţii a emis o alertă privind riscul contractării virusului West Nile pentru perioada următoare, se arată înt-un comunicat al MAE.

Conform sursei citate, se recomandă folosirea substanţelor de protecţie şi purtarea de îmbrăcăminte care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.

Zonele cele mai afectate în prezent sunt Attica şi Peloponez (Corint).

Cetăţenii omâni pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.