Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde în perioada următoare sunt anunţate greve ale personalului de bord al Ryanair, astfel că orarul zborurilor ar putea fi perturbat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul aerian, că, pe fondul grevelor anunţate de compania aeriană Ryanair, orarul zborurilor ar putea fi afectat. Astfel, cursele operate de compania aeriană Ryanair ar putea suferi modificări în următoarele zile din luna septembrie (respectiv prima zi de luni şi zilele de vineri şi duminică): 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27 şi 29 septembrie.

Se recomandă cetăţenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor pentru a se informa asupra stării curselor aeriene aferente călătoriilor programate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile vor fi redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Secţiei Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.ro, http://almeria.mae.ro, http://barcelona.mae.ro, http://bilbao.mae.ro; http://sevilla.mae.ro; http://ciudadreal.mae.ro, http://castellon.mae.ro; http://zaragoza.mae.ro, www.mae.ro şi aminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.