Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost din nou amendat, luni, de poliţiştii constănţeni, cu 1.000 de lei, el fiind găsit la o manifestare dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului. El mai primise o sancţiune şi în cursul dimineţii, în timp ce oficia o slujbă religioasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Astăzi, în jurul orei 11.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanţa, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis IPJ Constanţa.  

În programul oficial al Arhiepiescopului Tomisului, la ora 10.45, a figurat participarea sa la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului. 

De asemenea, de la ora 13.30, ÎPS Teodosie este aşteptat să participe în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa ”România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu. 

IPS Teodosie a mai primit o amendă de 1.000 de lei şi luni dimineaţa în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.  

El se află în carantină, începând din data de 21 ianuarie, deoarece intrase în contact cu persoană infectată cu COVID-19. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.