Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, declară că există analize care arată că vârful epidemiei de COVID-19 este aşteptat în România în perioada 22-26 aprilie, însă aceste date se pot modifica. Arafat susţine că măsurile de prevenţie vor trebui menţinute şi după ce vârful epidemiologic va fi atins.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Sunt două aspecte: (...) există o analiză care arată că va fi cel mai probabil atins vârful chiar în perioada 22-26 aprilie, dar acest lucru poate să se schime şi poate să se ducă mai încolo, depinde de mai multe aspecte. La  acest mmoment vârful este prevăzut către sfârşitul lunii aprilie, probabil începutul lunii mai, dar aceste date pot să se schimbe în final” a afirmat Raed Arafat dumnică seară, într-o intervenţie la Antena 3. 
Arafat mai spune că vor fi necesare măsurile de prevenţie şi după atingerea vârfului epidemiologic.
„Ideea stării  de urgenţă este că nu poţi să iei anumite măsuri. Limitarea libertăţilor fundamentale se poate face numai în cadrul stării de urgenţă, iar carantinarea unei persoane, când o faci în masă (...) aici în mod normal această decizie este corelată de prezenţa stării de urgenţă” a mai spus acesta.
În ceea ce priveşte situaţia personalului medical infectat, şeful DSU susţine că aceasta este similară cu alte ţări, 
„În fiecare ţară a apărut personal medical infectat, este inevitabil. Problema noastră este procedura de izolare a personalului medical care este negativ, vom analiza această situaţie la începutul săptămânii viitoare, să vedem care e procedura pe care să o urmăm să nu pierdem din ce în ce mai mult personal sănătos doar prin izolare. În acelaşi timp, personalul medical, dacă este orice suspiciune, acest personal este îmbrăcat, dacă are mască, are tot, şansa să se transmită este foarte mică” a adăugat Raed Arafat.. 
El a menţionat că se fac în continuare demersuri pentru achiziţia de noi ventilatoare şi că există din partea furnizorilor promisiunea că acestea vor fi livrate rapid.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.