Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că toţi dispecerii din serviciile de ambulanţă, de la pompieri şi de la 112 vor intra într-un proces de pregătire pentru ca dispecerizarea să fie integrată. Astfel, atunci când vine un apel pentru un incendiu nu trebuie să răspundă neapărat pompierul şi să poată prelua unii apelurile celorlalţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raed Arafat a declarat, marţi, la Constanţa, că este în derulare un proiect finanţat de Guvernul elveţian pe partea de dispecerizare. 

“Pe partea de dispecerizare acum e în derulare un proiect finanţat de Guvernul elveţian, prin Ministerul Sănătăţii şi în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în care toţi dispecerii din serviciile de ambulanţă, de la pompieri şi inclusiv colegii de la 112 vor intra într-un proces de pregătire astfel încât dispecerizarea să fie realmente integrată. Asta înseamnă când vine un apel telefonic să nu trebuiască pentru incendiu să răspundă neapărat pompierul sau pentru cazuri medicale să răspundă neapărat asistentul sau operatorul telefonic şi să poată să preia unii apelurile celorlalţi", a precizat Arafat.

El a spus că pregătirea va începe în acest an, iar la finalul ei se va scurta timpul de preluare a apelului.  

"Această pregătire va începe în acest an, normal va dura un pic de timp până acoperim toată ţara, dar va fi cu impact major pe scurtarea timpului de preluare a apelului şi pe eficientizare a modului de răspuns la diferite situaţii de urgenţă", a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Raed Arafat a fost prezent, marţi, la şedinţa de bilanţ a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.