Şefu, DSU Raed Arafat a anunţat sâmbătă 5.388 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 97 de persoane au decedat, 4 dintre acestea fiind vaccinate, dar cu comorbidităţi. Sunt 162 de copii cu COVID în spital, 16 dintre ei la ATI. La ATI sunt 798 de pacienţi. În Satu-Mare, rata infectărilor a trecut de 3.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

„Au fost înregistrate 5.388 de cazuri noi,pozitive, cu SArs-Cov-2. Rezultate din 19.677 de teste PCR şi  32637 de teste antigen”, a declarat Arafat, 

De asemenea, a anunţat 97 de decese, inclusiv al unui pacient care a avut sursa de infectare în Italia, dar a ajuns în România, fiind raportat la Suceava.

”Din păcate, avem şi patru decese ale unor persoane vaccinate, care au avut comorbidităţi. Un deces la peste 60 de ani, două persoane de peste 70 de ani şi o persoană peste 80 de ani”, a anunţat Raed Arafat, precizând că toate celelalte persoane sunt nevaccinate.

Sunt 682 de persoane cu OVID-19 internate în spitale, din care 162 de copii.

Totodată, sunt 798 de persoane la ATI, din care 16 copii.

”Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.144.893 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.078.434 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.388 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

În Bucureşti sunt 617 cazuri noi de COVID-19, Cluj - 243, Timiş - 199, Iaşi - 188, Ilfov - 180, Prahova - 163, Suceava - 136, Dolj, Satu Mare - 133, Constanţa - 120, Maramureş - 119, Vaslui - 115, Bacău - 112, Botoşani - 110, Bihor - 107, Galaţi - 101, Olt - 100. Celelalte judeţe au sub 100 de cazuri.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 1,58 la niivel naţional.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 497 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 35.456 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.09.2021 (10:00) – 18.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese (47 bărbaţi şi 50 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Unul dintre decesele înregistrate este al unui pacient infectat în Italia şi raportat de DSP Suceava.

Dintre cele 97 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 28 la categoria de vârstă peste 80 ani.

92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.980. Dintre acestea, 798 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 178 sunt minori, 162 fiind internaţi în secţii şi 16 la ATI.
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.374.307 teste RT-PCR şi 2.849.358 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.677 de teste RT-PCR (7.730 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.947 la cerere) şi 32.637 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.229 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.372 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 55.174 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 343 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.877 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 574 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 17 septembrie, 960 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 210.250 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.711 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 3 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia şi Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.